Ecografie
Ce oferim
Ecografie în Cluj-Napoca
O gamă largă de ecografii, pentru numeroase probleme medicale
Ai nevoie de o ecografie, dar nu știi exact ce investigație îți trebuie? La Asteco Medical poți beneficia de o gamă largă de investigații ecografice, realizate de medici cu experiență și competențe în diferite domenii medicale.
De la tiroidă și ficat până la inimă, vase, sân, testicul, articulații și părți moi — găsești la Asteco investigații ecografice pentru numeroase situații medicale, într-un singur centru.
Pentru ce probleme poți avea nevoie de o ecografie?
Ecografia este una dintre cele mai accesibile investigații imagistice și poate fi utilă atât pentru evaluarea unor simptome, cât și pentru diagnosticul și monitorizarea unor afecțiuni deja cunoscute.
La Asteco efectuăm ecografii pentru:
- ficat, vezică biliară și căi biliare – inclusiv steatoză hepatică, litiază biliară și alte modificări ale organelor abdominale;
- rinichi și aparat urinar – evaluarea structurii renale și identificarea unor modificări precum litiaza;
- tiroidă – noduli, chisturi, modificări de volum și aspecte sugestive pentru afecțiuni tiroidiene;
- inimă – evaluare ecocardiografică și Doppler;
- artere și vene – inclusiv carotide și vasele membrelor inferioare;
- sân – ecografie mamară;
- testicule și vase peniene – în cadrul evaluării andrologice;
- mușchi, tendoane și articulații – ecografie musculo-scheletală;
- părți moi – pentru evaluarea diferitelor formațiuni și modificări ale țesuturilor superficiale;
- diverse proceduri medicale – inclusiv puncții și infiltrații ghidate ecografic.
Ce ecografie îți trebuie?
Ecografie abdominală
Ficat, vezică biliară, căi biliare, pancreas, splină, rinichi și alte organe abdominale.
Ecografie tiroidiană
Evaluarea tiroidei, a volumului și structurii sale, precum și a nodulilor și chisturilor tiroidiene.
Ecografie cardiacă (ecocardiografie)
Evaluarea structurii și funcției inimii, a valvelor și a fluxurilor sanguine intracardiace.
Ecografie vasculară Doppler
Evaluarea arterelor și venelor, inclusiv a arterelor carotide și a vaselor membrelor inferioare.
Ecografie mamară
Investigație ecografică a sânului, utilizată în funcție de vârstă, simptome și recomandarea medicală.
Ecografie testiculară
Evaluarea testiculelor și structurilor asociate, inclusiv în cadrul investigațiilor andrologice.
Ecografie musculo-scheletală
Evaluarea mușchilor, tendoanelor, articulațiilor și altor structuri ale aparatului locomotor.
Ecografie de părți moi
Evaluarea formațiunilor și modificărilor localizate în țesuturile superficiale.
Dacă nu ești sigur ce tip de ecografie este potrivit pentru problema ta, ne poți contacta și te putem îndruma către investigația sau specialistul potrivit.
Programează o ecografie la Asteco
Un avantaj important: ecografia poate fi integrată în consultația medicală
La Asteco, ecografia nu este privită doar ca o investigație imagistică izolată. În numeroase situații, aceasta poate fi efectuată de medicul care evaluează și problema medicală a pacientului.
Acest lucru permite corelarea ecografiei cu: simptomele, examenul clinic, analizele și istoricul medical.
În funcție de situație, poți beneficia de un consult medical împreună cu ecografia, astfel încât rezultatul investigației să fie interpretat direct în contextul problemei tale.
Ecografie și medic specialist, în același loc
La Asteco, ecografiile sunt realizate de medici cu experiență și competențe în domenii diferite: medicină internă, endocrinologie, cardiologie, reumatologie, neurologie și andrologie.
Această abordare este deosebit de utilă atunci când ecografia trebuie corelată cu un consult medical sau când rezultatul investigației poate schimba conduita de diagnostic și tratament.
Ecografie pentru diagnostic. Ecografie pentru monitorizare. Ecografie pentru clarificarea unei probleme.
Ecografia poate fi recomandată atunci când apar simptome noi, pentru investigarea unei modificări observate la analize sau la examenul clinic, pentru evaluarea unei afecțiuni deja cunoscute sau pentru monitorizarea acesteia.
Este o investigație neiradiantă, neinvazivă și disponibilă în timp real, ceea ce o face utilă într-o gamă foarte largă de situații medicale.
De ce să faci ecografia la Asteco?
- Gamă largă de investigații ecografice, într-un singur centru;
- medici cu competențe ecografice diferite, în funcție de organul sau problema investigată;
- posibilitatea de consult + ecografie în numeroase situații;
- posibilitatea unor proceduri ghidate ecografic, atunci când sunt indicate;
- posibilitatea de a corela investigația cu analizele și evaluarea clinică;
- acces la o echipă medicală multidisciplinară, atunci când cazul necesită mai multe perspective medicale.
Ai nevoie de o ecografie?
Spune-ne ce problemă ai sau ce investigație ți-a fost recomandată. Te putem ajuta să identifici tipul potrivit de ecografie și medicul potrivit pentru situația ta.
Telefon: 0364.260.034 / 0751.631.688
Asteco Medical – Cluj-Napoca
Str. Constantin Brâncuși nr. 105
Str. Ștefan Luchian nr. 2
Tarife ecografie
Ecografiile sunt disponibile în regim privat. Pentru tarifele actuale ale investigațiilor ecografice și ale pachetelor consult + ecografie, consultă lista de servicii și tarife Asteco.
Centrul Medical Asteco din Cluj-Napoca utilizează un ecograf de ultimă generație – Samsung HS40, dotat cu sonde specializate pentru toate tipurile de țesuturi și cu modul Doppler color avansat, pentru o acuratețe imagistică excelentă.
Serviciile de ecografie acoperă o paletă largă de investigații, fiind realizate de 10 medici specialiști de organ, cu expertiză în domenii variate (abdominal, vascular, tiroidian, ginecologic etc.).
În cadrul centrului, pacienții au acces și la ecografii de înaltă performanță medicală, inclusiv:
puncții ecoghidate,
tratamente administrate cu ghidaj ecografic fin,
evaluări complexe realizate în condiții de maximă precizie și siguranță.
ECOGRAFIE INTEGRATA CONSULTULUI CLINIC
Particularitatea cabinetului de ecografie al Centrului Medical Asteco o constituie efectuarea ecografiilor de către medici clinicieni (cu activitate în diagnosticul final şi tratamentul bolilor), permiţând corelarea, în acelaşi loc, a datelor imagistice cu datele clinice (simptome, analize) în cadrul pachetelor consult+ecografie în numeroase ramuri. Desigur, consultaţiile de ecografie pot fi solicitate şi punctual, pentru situaţii ţintite: spre exemplu ca explorare ficatului şi căilor biliare sau a rinichilor, tiroidei, inimii.
TIPURI DE ECOGRAFIE LA CENTRUL MEDICAL ASTECO
Ecografia abdomino-pelvina
Acest tip de ecografie permite evaluarea organelor abdominale: ficatul si caile biliare, rinichi, splina, pancreas. Numeroase patologii pot fi identificate prin ecografia abdominala, de la patologii uzuale – ficatul gras (steatoza hepatica), litiaza biliara („pietrele” la nivelul veziculei biliare sau cailor biliare), malformatii ale colecistului si semne de inflamatie sau modificari de dimensiune ale cailor biliare, splina (marirea de volum = splenomegalie), rinichii (dimensiune, detalii structurale, prezenta pietrelor la nivelul rinichilor sau cailor urinare) etc.
Ecografia tiroidiana
Ecografia tiroidiana este principalul instrument de investigare a structurii tiroidei, de la volum (marirea de volum = gusa) la elemente de structura, inclusiv noduli tiroidieni, chisturi tiroidiene sau aspecte inflamatorii precum cele din tiroidita Hashimoto (tiroidita autoimuna). In mod particular, in cadrul Centrului Medical Asteco se efectueaza punctii ecoghidate la nivelul nodulilor tiroidieni cu scopul evaluarii anatomopatologice (stabilirea caracterului benign/malign).
Ecografia cardiaca (ecocord) si ecografia vasculara
Ecografia cardiaca este un instrument major de evaluare in cadrul consultului cardiologic, permitand evaluarea structurala a inimii, inclusiv dimensiunea muschiului cardiac (hipertrofia ventriculara, de sept), fluxurile sanguine intracardiace (inclusiv vizualizare Doppler color), cinetica miocardului (inclusiv fractia de ejectie), evaluarea valvulelor cardiace si valvulopatiilor (insuficienta mitrala, stenoza mitrala, insuficienta aortica, stenoza aortica) etc.
Ecografia vasculara
Teritoriile vasculare explorate in cadrul Centrului Medical Asteco cuprind ecografia vaselor membrelor inferioare (sistem venos, sistem arterial) si a vaselor carotide. Aceasta evaluare permite evaluarea performantei sistemului vascular, vizualizarea trombozelor, evaluarea peretelui vascular (ateroscleroza, placi de aterom – „grasimea” sau semne indirecte ale aterosclerozei, calficieri) etc.
Ecografia sistemului genital masculin
Ecografia in cadrul consultului de andrologie cuprinde ecografia testiculara si ecografia vaselor peniene. In cadrul Centrului Medical Asteco acest tip de ecografie este efectuata in cadrul pachetului clinic de andrologie, permitand corelarea cu datele clinice si alte investigatii din aceasta sfera.
Ecografia musculo-scheletala
Ecografia musculoscheletala este parte importanta in cadrul investigarii pacientilor cu afectiuni reumatologice. In mod particular ecografia reumatologica este utilizata si la efectuarea punctiilor si infiltratiilor, permitand o acuratete ridicata a acestor manopere.

