Ecografie

Medicul specialist Asteco efectuează o ecografie abdominală pacientului în cabinetul din Cluj-Napoca

Ce oferim

Ecografia (sau ultrasonografia) este o investigație imagistică modernă, neiradiantă și non-invazivă, care permite evaluarea în profunzime a organelor și țesuturilor interne.

Această metodă face parte din categoria explorărilor imagistice, alături de radiografie, tomografie computerizată (CT) și rezonanță magnetică (RMN), dar se deosebește prin faptul că folosește ultrasunete, nu radiații.

Ecografia permite investigarea în timp real a anumitor structuri anatomice, inclusiv a fluxului sanguin prin tehnica Doppler color, fiind ideală pentru evaluarea funcțională a vaselor de sânge, a organelor abdominale, tiroidiene, ginecologice și multe altele.

Centrul Medical Asteco din Cluj-Napoca utilizează un ecograf de ultimă generație – Samsung HS40, achiziționat în 2020, dotat cu sonde specializate pentru toate tipurile de țesuturi și cu modul Doppler color avansat, pentru o acuratețe imagistică excelentă.

Serviciile de ecografie acoperă o paletă largă de investigații, fiind realizate de 10 medici specialiști de organ, cu expertiză în domenii variate (abdominal, vascular, tiroidian, ginecologic etc.).

În cadrul centrului, pacienții au acces și la ecografii de înaltă performanță medicală, inclusiv:

  • puncții ecoghidate,

  • tratamente administrate cu ghidaj ecografic fin,

  • evaluări complexe realizate în condiții de maximă precizie și siguranță.

ECOGRAFIE INTEGRATA CONSULTULUI CLINIC

Particularitatea cabinetului de ecografie al Centrului Medical Asteco o constituie efectuarea ecografiilor de către medici clinicieni (cu activitate în diagnosticul final şi tratamentul bolilor), permiţând corelarea, în acelaşi loc, a datelor imagistice cu datele clinice (simptome, analize) în cadrul pachetelor consult+ecografie în numeroase ramuri. Desigur, consultaţiile de ecografie pot fi solicitate şi punctual, pentru situaţii ţintite: spre exemplu ca explorare ficatului şi căilor biliare sau a rinichilor, tiroidei, inimii.  

TIPURI DE ECOGRAFIE LA CENTRUL MEDICAL ASTECO

Ecografia abdomino-pelvina
Acest tip de ecografie permite evaluarea organelor abdominale: ficatul si caile biliare, rinichi, splina, pancreas. Numeroase patologii pot fi identificate prin ecografia abdominala, de la patologii uzuale – ficatul gras (steatoza hepatica), litiaza biliara („pietrele” la nivelul veziculei biliare sau cailor biliare), malformatii ale colecistului si semne de inflamatie sau modificari de dimensiune ale cailor biliare, splina (marirea de volum = splenomegalie), rinichii (dimensiune, detalii structurale, prezenta pietrelor la nivelul rinichilor sau cailor urinare) etc. 

Ecografia tiroidiana
Ecografia tiroidiana este principalul instrument de investigare a structurii tiroidei, de la volum (marirea de volum = gusa) la elemente de structura, inclusiv noduli tiroidieni, chisturi tiroidiene sau aspecte inflamatorii precum cele din tiroidita Hashimoto (tiroidita autoimuna). In mod particular, in cadrul Centrului Medical Asteco se efectueaza punctii ecoghidate la nivelul nodulilor tiroidieni cu scopul evaluarii anatomopatologice (stabilirea caracterului benign/malign). 

Ecografia cardiaca (ecocord) si ecografia vasculara
Ecografia cardiaca este un instrument major de evaluare in cadrul consultului cardiologic, permitand evaluarea structurala a inimii, inclusiv dimensiunea muschiului cardiac (hipertrofia ventriculara, de sept), fluxurile sanguine intracardiace (inclusiv vizualizare Doppler color), cinetica miocardului (inclusiv fractia de ejectie), evaluarea valvulelor cardiace si valvulopatiilor (insuficienta mitrala, stenoza mitrala, insuficienta aortica, stenoza aortica) etc.

Ecografia vasculara  
Teritoriile vasculare explorate in cadrul Centrului Medical Asteco cuprind ecografia vaselor membrelor inferioare (sistem venos, sistem arterial) si a vaselor carotide. Aceasta evaluare permite evaluarea performantei sistemului vascular, vizualizarea trombozelor, evaluarea peretelui vascular (ateroscleroza, placi de aterom – „grasimea” sau semne indirecte ale aterosclerozei, calficieri) etc. 

Ecografia sistemului genital masculin
Ecografia in cadrul consultului de andrologie cuprinde ecografia testiculara si ecografia vaselor peniene. In cadrul Centrului Medical Asteco acest tip de ecografie este efectuata in cadrul pachetului clinic de andrologie, permitand corelarea cu datele clinice si alte investigatii din aceasta sfera.

Ecografia musculo-scheletala
Ecografia musculoscheletala este parte importanta in cadrul investigarii pacientilor cu afectiuni reumatologice. In mod particular ecografia reumatologica este utilizata si la efectuarea punctiilor si infiltratiilor, permitand o acuratete ridicata a acestor manopere.

Toate serviciile de ecografie sunt în regim privat (contra cost).

Scroll to Top